Sebastian Ghiță la ieșirea de la DNA: Am dat o scurtă declarație, nu am primit răspuns de la Parchet

Sebastian Ghiță la ieșirea de la DNA: Am dat o scurtă declarație, nu am primit răspuns de la Parchet
Publicat: 03/07/2015, 11:25

Sebastian Ghiță a declarat, vineri, la ieșirea de la DNA Ploiești, unde a fost audiat din nou timp de peste o oră, că a dat „o scurtă declarație” și că speră ca lucrurile „să se arate așa cum sunt ele”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Rămâne să recitesc cu atenție toate elementele prezente în dosar și în acuzații și sper ca încet-încet, după ce se trece de febra asta a declarațiilor și acuzațiilor, privite mai cu calm, cu atenție, cu acte, cu documente, cu extrase de cont de la bănci, cu orice dovezi se pot aduce, lucrurile să se arate așa cum sunt ele”, a spus Ghiță.

În ceea ce privește deciziile pe care Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să le ia în privința contestațiilor pe care le-a depus, Sebastian Ghiță a spus că așteaptă „ca orice cetățean” deciziile justiției.

Întrebat dacă a primit vreun răspuns la sesizarea depusă la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Sebastian Ghiță a spus că nu a primit un astfel de răspuns.

El a precizat că deputații din Comisia Juridică și-au însușit punctul său de vedere cu privire la interdicția impusă de către procurori de a-și exercita funcția de parlamentar.

„Comisia Juridică mi-a trimis un document pe care l-am depus la Înalta Curte și în care poziția mea este susținută și care vizează în primul rând chestiunea cu întreruperea mandatului unui parlamentar și împiedicarea acestuia de a participa la lucrările Camerei. Sunt mulți specialiști în drept constituțional (…) și multe alte persoane care consideră că împiedicarea unui deputat de a merge să voteze este o chestiune care ne poate afecta pe toți extrem de tare pe termen lung. Și Curtea Constituțională s-a pronunțat, este drept, nu în ceea ce privește acuzațiile penale, ci în ceea ce privește cele administrative, acestea nu pot duce la întreruperea mandatului de parlamentar”, a mai spus Sebastian Ghiță.
Întrebat dacă a stabilit cu Alexandru Iacobescu data la care acesta îi va returna împrumutul de peste 90 de milioane de euro pe care i l-a acordat în nume personal, Sebastian Ghiță a refuzat să răspundă, spunând că aceasta.este o chestieune privată între două persoane.

La ora transmiterii acestei știri, în sediul DNA Ploiești se află omul de afaceri Alexandru Iacxobescu, care este în continuare audiat ca martor în dosarul lui Ghiță.

Deputatul Sebastian Ghiță și omul de afaceri Alexandru Iacobescu, care conduce mai multe firme despre care procurorii susțin că sunt controlate de Ghiță, s-au prezentat, vineri dimineață, la DNA Ploiești, pentru audieri.

Ghiță a ajuns la DNA Ploiești în jurul orei 9.30 și a intrat în sediul instituției fără a face declarații. La scurt timp, la DNA Ploiești a ajuns pentru a fi audiat ca martor și omul de afaceri Alexandru Iacobescu, căruia Ghiță i-a împrumutat în nume personal 90.300.000 de euro și 4.000.000 de dolari și care este totodată directorul unora dintre firmele despre care procurorii DNA susțin că sunt controlate de Sebastian Ghiță.

Iacobescu fusese citat pentru miercuri la DNA însă nu s-a prezentat, explicând că petrecuse cu o seară înainte, susțin surse judiciare.

Procurorii DNA Ploiești l-au anunțat pe Sebastian Ghiță, în 24 iunie, că a fost extinsă urmărirea penală pe numele său pentru noi fapte de corupție comise de când acesta este parlamentar, dar și înaintea mandatului și, totodată, au extins și sechestrul asigurător asupra bunurilor acestuia.

De asemenea, procurorii au modificat unele dintre obligațiile controlului judiciar pentru Sebastian Ghiță, acesta având interdicție să desfășoare activitate în calitatea de deputat, „în exercitarea căreia a săvârșit fapta”, dar și să părăsească municipiul Ploiești fără a avea încuviințarea prealabilă a anchetatorilor.

Sebastian Ghiță spunea că noile măsuri luate luate împotriva sa reprezintă un abuz. De altfel, el i-a transmis un memoriu procurorului general al României, Tiberiu Nițu, memoriul fiind transmis ulterior Parchetului Curții de Apel Ploiești, unde deputatul urmează să meargă în audiență.

Sebastian Ghiță a mai afirmat că o parte din dosarul său se referă la alegerile prezidențiale din noiembrie 2014 și că are interdicția de a vorbi cu premierul Victor Ponta, el susținând că este un dosar politic ce vizează „dărâmarea acestui guvern”.

Ulterior, la postul B1 TV, Sebastian Ghiță a declarat că va prezenta în Parlament înregistrări în care procurorul DNA care l-a audiat a transmis unor oameni de afaceri din Ploiești, la rândul lor audiați, că vor fi închiși dacă nu spun ceva despre el, precizând că va cere și protecția procurorului general al României.

El a adăugat că va arăta că procurorul este în afara legii și va cere protecția procurorului general al României.

Urmărirea penală a lui Sebastian Ghiță a fost extinsă pentru trafic de influență, evaziune fiscală, spălare de bani, complicitate la schimbarea destinației fondurilor UE și coruperea alegătorilor la alegerile parlamentare din 2012 și la cele prezidențiale din 2014, potrivit DNA.

Deputatul Sebastian Ghiță le-a trimis, săptămâna trecută, colegilor săi parlamentari o scrisoare prin care solicită declararea unui conflict constituțional între puterile statului, după ce DNA a dispus în cazul său interdicțiile de a-și exercita funcția de deputat și de a părăsi municipiul Ploiești.

„Decizia mi se pare extrem de gravă, neconstituțională și cu potențiale repercusiuni asupra democrației în România. Consider că Parlamentul și Comisia Juridică trebuie să reacționeze urgent în vederea limitării unui astfel de abuz. Sunt dispus să înaintez Biroului Permanent și Comisiei Juridice orice documente relevante. Totodată, solicit declararea unui conflict între puterile statului care să fie soluționat de către Curtea Constituțională”, se arată în scrisoarea trimisă de Ghiță Camerei Deputaților și făcută publică de secretarul Biroului Permanent al Camerei Deputaților, Niculae Mircovici.

Ghiță le atrage atenția colegilor săi parlamentari că lipsa unei reacții poate duce la măsuri ale procurorilor care „să schimbe configurații politice” și susține că se va adresa procurorului general al României, ministrului Justiției și procurorului ierarhic superior procurorului de la DNA Ploiești care i-a dispus interdicția de a-și exercita atribuțiile de parlamentar.

Comisia juridică a Camerei Deputaților a decis, luni, să trimită un punct de vedere la Biroul Permanent în legătură cu scrisoarea lui Sebastian Ghiță, în care să sugereze Biroului ca, în cazul în care consideră că există un conflict între instituții, să sesizeze Curtea Constituțională.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Măcelarul de eunuci”: Un bărbat care a făcut o afacere filmându-se în timp ce își...
Mega-surpriză la show-ul Antenei! Ei sunt câștigătorii de la 'Te cunosc de undeva'
FOTO. Prezentatoarea știrilor sportive, gafă la TV! Ce s-a văzut în direct
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un mercenar rus, fost membru Wagner, spune că ucide prizonieri ucraineni din compasiune: „E și...
Prințul William și Kate Middleton, probleme în căsnicie. Decizia luată de viitorul rege al Marii...
De ce nu a fost înmormântată Naomi până acum. Noi detalii cutremurătoare
Câţi bani au românii în Pilonul II de pensii. Suma e de 3 ori mai...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
“Plângea lângă fată”. Mărturii cutremurătoare făcute de martorii accidentului din Timiș, în urma căruia o...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
E legal să circuli cu portbagajul deschis când transporți mărfuri voluminoase? Ce obligație au șoferii
Uniunea Europeană critică EBU pentru modul în care a organizat Eurovision 2024: un cadou pentru...
Actorul din Războiul Stelelor a spus ADEVĂRUL! „Este mai mult un basm...
SCHIMBARE drastică pentru cei care consumă CARNE DE PORC. Decizia care îi va afecta în...
Prognoza meteo actualizată. Ce ne așteaptă în următoarele două săptămâni
Florin Salam, în genunchi în fața soției după ce Roxana i-a oferit cadou o mașină...
"Plângea lângă fată". O tânără de 17 ani și-a pierdut viața după ce mașina condusă...
Preferințele Monicăi Tatoiu în materie de bărbați și motivul pentru care a treia căsătorie durează...
Mesajul lui Florin Piersic Jr. care i-a revoltat pe admiratorii tatălui său, maestrul Florin Piersic
BANCUL ZILEI. În seara de Ajun, Moş Crăciun vine la Bulă. Îl arată cu degetul...
Peștii tropicali invadează apele Australiei din cauza schimbărilor climatice
×